Avatarurile Cumințeniei pământului

… o poveste mărturisită pentru ascultătorii Radio Clasic de doamna Sorana Georgescu-Gorjan, miercuri 13 iulie, de la ora 12.00. Vom avea, de asemenea, bucuria să ascultăm și muzica preferată de Constantin Brâncuși, de la Louis Armstrong la Maria Tănase. O emisiune plină de emoție, un motiv în plus pentru noi toți să ajutăm la campania de colectare de fondurii pentru achiziția lucrării "Cumințenia Pământului". Realizator: Andrei Enescu

 

În atelierul brâncușian reconstituit lângă Centrul Georges Pompidou, într-un colț din prima sală, lângă grupul diverselor variante ale Sărutului,  se află un soclu-stelă din calcar pe care poate fi admirată fotografia Cumințeniei pământului, fixată sub sticlă.

Din volumul L’Atelier Brancusi, publicat în 1997, aflăm la p. 167 că fotografia respectivă a fost făcută chiar de artist și poartă numărul de inventar Ph. 202 / AM 4002-379. Imaginea sălii cu soclul-stelă apare la p. 98.

Fotografia Ph. 202 a figurat în catalogul expoziției „Tinerimii Artistice” din 1910, precum și în Dicționarul biografic al lui Theodor Cornel, Figuri contemporane în România (1911, p. 446).

În 1925, în primul număr din publicația „This Quarter”, în suplimentul de artă care cuprindea cugetări de Brâncuși și 46 planșe cu fotografii făcute de artist, planșa nr 41 se numește La Sagesse și este datată 1908. La p. 264 redacția revistei preciza despre sculptor că „În 1907 a părăsit modelajul și a început la taille directe cu Le Baiser și La Sagesse.”

În 1910,  când lucrarea a fost expusă la București, titlul folosit va fi Cumințenia pământului. În 1916, la Londra, la Galeria Grafton, una din cele două  sculpturi trimise de Brâncuși era intitulată La Sagesse. Sidney Geist presupune că e vorba de Figură arhaică, întrucât Cumințenia pământului se afla din 1910 în România, pe care nu a mai părăsit-o. În prezent, Figură arhaică, aflată la Art Institute of Chicago, figurează cu numele de Wisdom.

În numărul pe ianuarie-martie 1947 al revistei „Arcades”, numele Sagesse de la Terre este greșit atribuit unei imagini a Danaidei de piatră. V.G. Paleolog se referă la lucrarea în discuție cu numele de La Sagesse du Monde.

Nu se cunosc date precise despre realizarea operei.

În Tinerețea lui Brâncuși (1967), V.G. Paleolog afirmă că lucrarea ar fi fost desăvârșită la București în 1909 dintr-o „frântură de cap de țanc dintr-un granit carpatic” (p. 188). Citează vorbele artistului:  „Cumințenia pământului a fost încercarea mea de a da de fundul mării cu degetul arătător” (p.197).

Sculptorul i-a relatat însă cumpărătorului sculpturii că a folosit un bloc de piatră luat din catacombele Parisului. Expertiza realizată de dr Dan Patrulius, șef de secție la Institutul de geologie al Academiei, a precizat că este vorba de un calcar crinoidal din familia Savonnières din vechile cariere din bazinul parizian.

Brâncuși a folosit tehnica cioplirii directe și a perfecționat polisajul, creând o lucrare unicat.

Petru Comarnescu o include în triada operelor „cotiturii” din creația brâncușiană, alături de Rugăciune și Sărut.

Lucrarea a fost expusă la București în aprilie-mai 1910, la a IX-a expoziție de pictură și sculptură a Societății „Tinerimea artistică”. Inaugurarea din 11 aprilie a fost onorată de prezența Reginei Elisabeta și a Principesei Maria. Lucrarea s-a aflat în sala Octogon, din localul propriu al societății și a purtat numărul 254.

Acceptarea lucrării în expoziție a împărțit juriul în două – s-au împotrivit Nicolae Vermont, Kimon Loghi și Artur Verona, dar au susținut-o cu tărie Ștefan Popescu și soții Frederic și Cecilia Storck. Expusă alături de picturile Ceciliei Cuțescu-Storck, sculptura brâncușiană a dat naștere la aprigi controverse. Alexandru Tzigara-Samurcaș, Léo Bachelin și Olimp Grigore Ioan, reprezentanți ai cercurilor oficiale conservatoare, au denigrat-o, în timp ce avangarda intelectuală (N. D. Cocea, Theodor Cornel, Camil Ressu, Urmuz)  a apreciat-o cu căldură. Alexandru Vlahuță afirma despre lucrare – „Cine a văzut-o o dată, nu o mai uită.” Socotea că are  „atitudinea unei ființe pătrunse de frigul eternității”, „ochi care nu privesc în afară ci înăuntru, în misteriosul infinit din lăuntru. Ai zice vreo divinitate ciudată găsită sub dărâmăturile vreunui templu antic.”

Găzduită după închiderea expoziției în casa  familiei Storck, sculptura a fost achiziționată de inginerul Gheorghe Romașcu, la sfatul pictorului Gheorghe Petrașcu.

Artistul a păstrat în arhiva sa scrisoarea din 22 ianuarie 2011 primită de la Petrașcu. Găsim textul la p. 292 din volumul Brâncuși inedit. Însemnări și corespondență românească  (ediție Doina Lemny și Cristian-Robert Velescu, Humanitas, 2004).

„Iubite Dle Brâncuși, Cum îmi închipuiesc că și la Paris banii ca și oriunde, poate chiar mai ales, sunt cu ciobote roșii, și după informațiile ce le am de la Dna Cuțescu-Stork, unde se află statueta Dta depusă „Înțelepciunea Pământului”, ai fi dispus să o dai cu un preț mai eftin, Prietenului meu, Inginer Romașcu, pe care l-ai cunoscut astă primăvară la Paris cu mine, îți oferă 2500 de lei. Dacă acest preț modic îți convine scrie-mi un cuvânt pentru a avea banii cât mai neîntârziat.”

Barbu Brezianu a reprodus textul scrisorii de răspuns trimisă de Brâncuși lui Petrașcu, în volumul Opera lui Constantin Brâncuși în România din 1974, p. 125. Traducerea în franceză o publicase încă din 1964 în „Revue roumaine d’histoire de l’art”, nr. 2. Iată textul olograf :

„Mult iubite camarad/ De cumva răspunsul meu nu e prea târziu, te rog dispune să vie bani și prietenul Romașcu să ia în stăpânire Cumințenia pământului. Mai spune-i că mi-e drag s-o știu la el și dă-i salutări prietenești – din parte-mi primește de asemenea cu multă căldură salutările mele prietenești. / C.Brâncuși, 54, rue du Montparnasse / Cred că scrisoarea asta e de ajuns ca să puteți lua piatra de la Doamna Storck. C. Brâncuși”

Scrisoarea se află din 1973 la Muzeul de Artă din Craiova. Facsimilul scrisorii este publicat ca fig. 13 în cartea lui Paul Rezeanu Brâncuși la Craiova (2000).

În volumul Brâncuși inedit putem citi scrisorile Ceciliei Cuțescu-Storck către artist. Aflăm astfel dintr-o misivă cu antetul „Tinerimii Artistice” că:

„Statuea D-tale Cumințenia Pământului primește și sfidează toate aprecierile oricât de insultătoare. […] Statuea D-tale nu e apreciată de nimeni și unul sau doi care o iubim neputând inspira pentru ea atingerea minței îi punem sub respectul datorit personalităței D-tale. […] Statuea D-tale o iubesc așa de mult și îmi e așa de scumpă că la noi aci numai eu știu ce vrei să faci. ” (p.181, fss il. 11)

Într-o carte poștală ștampilată la 25 iunie găsim:

„Admirabila Dtale statuie pentru care am o admirație mare și drag e în garde la mine […]. Lasă la mine până vei decide ce faci cu ea, nicăeri nu e mai iubită. Sunt cea mai nenorocită că nu am destule parale să o cumpăr. Îmi e așa ciudă câte o dată că îmi vine să plâng. Tare ai fost sus când ai făcut-o și când mă gândesc că ăștia nici nu au priceput ce ai vrut.” (p. 182)

La 26 aprilie 1911, doamna Storck scria:

„De când m’ai înștiințat că îmi vei lua „Cumințenia pământului”, m’am întristat rău, tot atât cât m’am bucurat că cu ocasia asta ai fost înlesnit cu nițele parale. Am rămas așa de surprinsă. Într-o seară Romașcu împreună cu câțiva prieteni au fost la noi. Natural s’a vorbit de Cumințenia pământului, care de altfel face așa de bine în atelierul meu cum nu-ți închipui, e pusă în așa fel încât face f. mult efect. A doua zi Ortansa i-a spus prețul și Romașcu s-a decis spre mâhnirea și bucuria mea. Mă hotărâsem ca să mă consolez să torn un exemplar în ghips. ” (p. 182)

În 1911 Inginerul Gheorghe Romașcu a avut intuiția cumpărării unei capodopere, pe care mulți o contestau în epocă. Dacă n-o lua el, poate s-ar fi întors la Paris, cine știe…

Lucrarea a stat multă vreme în locuința inginerului Romașcu,  bucurându-i pe cei care o vedeau. Inginerul s-a căsătorit în 1919. În 1920 și 1923 au venit pe lume  cele două fiice, Irina și Paula. În locuința din strada Banu Manta, sculptura brâncușiană stătea la loc de cinste, la intrare. Inginerul era mare amator de artă și prieten cu sculptori, pictori, scriitori.

În decembrie 1950, familia a fost evacuată din casă în stradă, împreună cu lucrarea. Au locuit apoi în condiții modeste. Inginerul Romașcu a decedat în 1975, la 102 ani. Fosta locuință va fi retrocedată moștenitoarelor la 7 noiembrie 2001, printr-o hotărâre definitivă a Curții Supreme de Justiție.

 În 1957, Cumințenia pământului a fost luată de la proprietar pentru expunere la Undicesima Triennale din Milano (iulie-noiembrie) alături de Sărut și Domnișoara Pogany. Imaginea expunerii a apărut în „Arta plastică”, nr 2/1958, reprodusă  de Barbu Brezianu în figura 83 din Brâncuși în România, 1976. În ediția din 1998 a lucrării, la p. 57, Brezianu menționează  faptul că la 27 iulie 1957 juriul trienalei a acordat României medalia de aur pentru felul cum au fost prezentate  cele trei sculpturi  brâncușiene.

În fișa lucrării din volumele închinate lui Brâncuși de Barbu Brezianu, la colecții figurează Romașcu, Ministerul  Învățământului și Culturii, Muzeul de artă al R.S.R și apoi Muzeul Național de Artă  al României (nr. inv. 523/1957). Este menționată și o copie din ghips patinat aflat în depozitele Muzeului din 1959. Lucrarea nu este semnată și nici datată.

Despre această sculptură s-au scris pagini întregi. În 1911, în Figuri contemporane citim : „Pentru a concepe Cumințenia Pământului, artistul trebuie să cunoască ceva analog cu ceea ce numește biserica romană grația și să simtă circulând în sufletul lui printre imaginile reale, reverii și gânduri, unda mistică a infinitului.” În 1932 Tudor Arghezi afirma că „nu-i întrecută decât în proporții și durată de portretul fratelui mai bătrân, Sfinxul.” În 1968, doctorul Alexandru Olaru a încercat să demonstreze că este portretul unei idioate mongoloide. L-au contrazis V.G. Paleolog și Ion Pogorilovschi. Petru Comarnescu o vedea ca o rudă a Caloianului și intuia o Pre-Cumințenie în Gânditorul de la Hamangia. Carola Giedion-Welcker a asemănat-o cu idolii cicladici. Sidney Geist a comparat-o cu Eva bretonă a  lui Gauguin și i-a identificat chiar un model. Ionel Jianu a semnalat valențele cuvântului Cumințenie în română. Au scris despre ea Mircea Deac, Dan Grigorescu, Dumitru Daba.  Au oferit interesante ipoteze  despre lucrare Nina Stănculescu, Matei Stârcea-Crăciun, Radu Varia și Cristian Robert Velescu. Filosoful Constantin Noica a elaborat un erudit „Eseu despre Cumințenia Pământului”, iar Ion Pogorilovschi i-a închinat somptuosul  volum Brâncuși – Sophrosyne sau Cumințenia pământului.  Mircea Malița a folosit ca titlu Cumințenia pământului pentru  lucrarea Strategii de supraviețuire în istoria poporului român.

După 1989, fiicele lui Romașcu au intentat un proces pentru retrocedarea lucrării, precizând că în 1957 fusese confiscată abuziv de stat. Procesul a durat  nouă ani de zile, răstimp în care una din fiice a decedat. O hotărâre judecătorească definitivă a dispus retrocedarea în 2010.

Lucrarea nu se mai află în sala Brâncuși a Muzeului Național de Artă. Este găzduită temporar în custodie din 2012  la sala Tezaur a Muzeului  Național Cotroceni. Am fost s-o revăd la 5 octombrie 2014 și, ca și altădată, m-a emoționat.

Am cerut de la muzeu dimensiunile exacte ale lucrării – 51 x 17,8 x 25,3 cm. Statuia este plasată pe un soclu din travertin, de 9 x 20 x 27 cm, realizat la restaurarea din 1981.

Casa Artmark a anunțat deschiderea licitației pentru operă. Lucrarea fiind clasificată în categoria Tezaur a Patrimoniului cultural național, Ministerul Culturii a fost notificat la 3 septembrie 2014 pentru exercitarea dreptului de preemțiune. Prețul de pornire este de 20 milioane euro. Lucrarea nu poate fi scoasă din țară, dar s-au anunțat deja amatori, români și străini.

 Între timp Premierul Ponta a contestat corectitudinea sentinței judecătorești și a cerut Inspecției Judiciare a Consiliului Suprem al Magistraturii să investigheze  procedura retrocedării. În octombrie 2014, sesizarea a fost clasată din oficiu, acționând prescripția.

La 18 octombrie 2015, am urmărit o emisiune la Realitatea TV din care am aflat că legislația UE permite mișcarea operelor de artă în granițele UE. Negocierile dintre proprietarii lucrării și statul român bat pasul pe loc de luni de zile.

***  

La 18 februarie 2016, Guvernul Cioloș a decis reluarea procesului de achiziție a sculpturii. Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a condus comisia de negociere cu proprietarii lucrării, iar la 16 martie 2016 a anunțat că aceștia au acceptat oferta de achiziție de 11 milioane de euro, din care Guvernul va plăti 5 milioane , iar restul se va obține prin subscripție publică.

La 11 aprilie 2016 s-au anunțat conturile în care se poate dona pentru „Cumințenia Pămîntului”, termenul de colectare a celor 6 milioane de euro  fiind 31 septembrie 2016.

De la 10 iunie 2016 lucrarea a fost mutată de la Muzeul Cotroceni la Muzeul Băncii Naționale a României, unde poate fi vizitată începând cu 16 iunie. S-au strâns din donații 138 000 euro.

Odiseea Cumințeniei continuă… Ne vom mai bucura noi oare de vederea ei?

Sorana Georgescu-Gorjan